Într-o comunitate mică, uitată de lume, Odaia Bursucani din județul Vaslui, preotul paroh Vlad Bojian si-a înteles cu adevãrat misiunea sa de slujitor al Domnului si a lucrat cu sufletul pentru cele 150 de familii cât are comunitatea, chiar dacã a trebuit sã aducã bani de acasã.
Când nu slujeste în bisericã, acesta are alt serviciu la Bârlad, uneori chiar douã, pentru a strânge bani sã-si continuie misiunile caritabile.
A fãcut o brutãrie la bisericã, a încãltat copiii necãjiti din comunitate, hrãneste zeci de oameni fãrã adãpost de la adãpostul din Bârlad, a îngropat oameni abandonati de familii la morga spitalului si multe astfel de acte caritabile care îi fac cinste ca preot.
Acum, la început de Sãptãmâna Mare, Vremea Nouã prezintã profilul acestui preot modest, dar cu inimã mare, mai ales cã de curând a lansat în parohia sa un proiect foarte interesant.
A cumpãrat o ambulantã si, împreunã cu un echipaj, acordã asistentã medicalã si socialã bãtrânilor din satele din jurul Bârladului.
Am încercat sã discutãm cu acesta, sã-l întrebãm de faptele sale, dar modest, preotul Vlad Bojian, parohul din Odaia Bursucani, nu a dorit sã dialogheze cu noi pe aceste teme. Ne-a spus doar atât: «Se stie cã majoritatea lucrãrilor Divine se fac prin oameni, iar „ceea ce este cu neputintã la oameni, este cu putintã la Dumnezeu”. Iar El nu dã interviuri pentru a se lãuda cu faptele sale divine».
Unul dintre epitropii Bisericii din Odaia Bursucani, povestește despre preot: „De aproximativ 20 de ani de când a fost hirotonit pãrintele la noi, i-am fost alãturi împreunã cu cântãretul nostru, Ioan Dabija.
Chiar dacã tânãr fiind, avea niste visuri, proiecte, care mie mi s-au pãrut imposibile pentru satul nostru, nu s-a dat bãtut, ci sprijinit, în primul rând, de preoteasa sa, prof. Raluca Gabriela (sustinãtoarea lui, ulterior, si în actele caritabile), a dus toate luptele pânã la sfârsit cu o energie si un duh de neînchipuit.
Ne-a fãcut bisericã, pe care am sfintit-o în 2016, a renovat casa parohialã, apoi si-a continuat activitatea pe fapte concrete, filantropice: a fãcut o brutãrie la bisericã, de unde a hrãnit cu pâine o perioadã lungã multi oameni din sat, a încãltat cu ghete noi de iarnã jumãtate din sat, si altele.
Am înteles cã si la Bârlad a dat câte o masã caldã timp de cîtiva ani la oamenii strãzii cazati de Primãria Bârlad, la adãpostul pentru persoanele fãrã locuintã si la cei care stau prin cimitir, îngroapã gratuit pe cei pãrãsiti cu lunile la morga spitalelor din judetul nostru, s.a.m.d.
Actualmente, îl vãd încã tânãr, dar obosit, epuizat, sãtul de alergãturã si de încercãrile prin care a trecut în aceste vremuri dificile în care multi si-au întors fata de la Bisericã.
Sigur cã sunt si voci care îl criticã, pentru cã munceste prea mult si multi nu apreciazã ajutorul oferit, iar, de multe ori, îl vãd dezamãgit, cãzut, dar cred cã Dumnezeu face minuni, îl întãreste, îl ridicã.
Tot timpul a avut si alt serviciu în timpul sãptãmânii (uneori chiar douã), nu a asteptat si nu a cerut nimic de la nimeni, nu a stat cu mâna întinsã. De aceea starea sa materialã se datoreazã Bunului Dumnezeu, noptilor pierdute, muncii si unui efort prea mare. Cred cã asa a considerat el necesar, pentru a putea ajuta si pe altii, pentru a-si duce la bun sfârsit proiectele filantropice, unele unice în biserica noastrã românã”.