Un preot care și-a pierdut doi copii, a murit în ziua în care și-a îngropat soția

Un sat din Dolj își plânge preotul, despre care spune că a murit ”de prea multă durere”, în ziua în care și-a îngropat soția. În ultimii doi ani, părintele Nicolae Mustață își înmormântase doi dintre copii, amândoi morți de cancer, și nu ar mai fi avut puterea să-și vadă și preoteasa în sicriu.

Preotul Nicolae Mustață slujea în biserica din satul doljean Radomir mai bine de jumătate de secol și era extrem de iubit de enoriași. Vestea că a murit în ziua în care preoteasa trebuia să fie înmormântată i-a cutremurat pe săteni.

Publicitate

Oamenii povestesc că familia preotului a trecut prin numeroase încercări în ultimii doi ani. Atunci, unul dintre băieţii săi s-a stins din cauza cancerului. Apoi, la începutul acestui an, al doilea băiat al său a murit din cauza aceleiaşi boli.

„Cei doi băieţi care i-au murit erau profesori de matematică şi de sport. Aveau 46 şi 49 de ani. Săptămâna trecută soţia dumnealui a făcut accident vascular şi apoi şi-a pierdut viaţa. A fost foarte afectat, iar la trei zile s-a stins, din păcate.

A mai rămas în urma lor doar fata. Dumnealui avea 75 de ani, iar soţia lui 74. A fost un om cu adevărat deosebit”, a povestit Petre Ionescu, țârcovnicul bisericii, pentru Gazeta de Sud.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, în aer liber şi text care spune „TENI”

Marcați de tragedia familiei, enoriașii au transmis mai multe mesaje de condoleanțe: „Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină! Un Preot adevărat, un OM în adevăratul sens al cuvântului, cu suflet frumos și caracter minunat. Drum lin spre îngeri, părinte!“, a fost mesajul unui sătean din Radomir.

”A fost un preot care a înțeles toate necazurile și suferințele enoriașilor sai. A fost greu încercat prin trecerea în neființă a celor 2 fii și a soției. Durerea mare i-a curmat viata. Drum bun Parinte Mustață! Drum BUN Doamna preoteasa.

Dumnezeu sa va odihnească în pace alături de cei doi fii plecati prea devreme pe drumul de unde nu se întoarce nimeni. Dumnezeu sa va odihnească pe toti în pace! Vesnica pomenire”, este unul dintre mesaje.

Publicitate