Un primar a cerut favoruri intime unei nepoate, ca să o angajeze consilier în primărie (VIDEO)

„Te pot angaja pe cabinetul meu. Îţi dau 35 de milioane, mă duci, mă aduci, chestii de astea… Îţi dau liber cât vrei tu, îţi faci viaţa cum vrei. Dacă am şi eu nevoie de tine şi vreau să fiu cu tine o oră-două într-o zi, să fii la dispoziţia mea.

Îţi asigur tot ce vrei, stabilitate locului de muncă, prime, relaţii tot ce vrei, te duc în lumea bună” – asta este discuția dintre un primar PSD și o tânără, căreia îi promitea un loc de muncă în primărie în schimbul unor favoruri sexuale ocazionale.

Publicitate

Este vorba despre Mihai Georgescu, primar al comunei Călinești din Argeș din 2020, scrie agerpres.ro.

Organizaţia PSD Argeş a anunţat, joi, suspendarea primarului comunei Călineşti, Mihai Georgescu, din toate funcţiile politice, în aşteptarea unei „anchete în desfăşurare” care l-ar viza pe edil.

„Nu dorim să ne implicăm şi să discutăm despre viaţa privată a nimănui, însă întotdeauna ne vom delimita ferm de orice atitudine imorală, mai ales dacă aceasta se petrece în cadrul administraţiei publice”, se arată într-un comunicat al PSD Argeş.

Pe reţelele de socializare, dar şi în presa locală din Argeş, a apărut o înregistrare în care, aparent, Mihai Georgescu i-ar cere favoruri sexuale unei tinere, care i-ar fi nepoată, în schimbul angajării la cabinetul său.

Înregistrarea a fost distribuită ulterior pe Facebook şi de preşedintele PNL Argeş, Alina Gorghiu, care consideră că „se impune în mod clar demisia primarului”.

„Nu poţi face aşa ceva niciunei femei, profitând de faptul că eşti primar. Am un gol în stomac când ascult înregistrarea şi mă bucur că victima a făcut plângere penală. Să şantajezi o fată, să o obligi să facă sex cu tine, profitând de faptul că tu eşti primar, este de-a dreptul strigător la cer.

Şantajul şi hărţuirea sexuală la locul de muncă sunt două infracţiuni oribile pentru care e nevoie de o reacţie, dură, mai mult decât suspendarea din funcţiile politice”, a scris Alina Gorghiu.

Publicitate