Un primar a luat străzile la pas și oriunde a găsit un om, l-a chemat la poartă pentru a-i oferi gratis pește pentru Florii!

Primarul comunei Concești, Costel Nazare, localitate aflată în nordul județului Botoșani, a surprins pe toată lumea după ce, în urmă cu două zile, a încărcat o tonă de pește și a pornit prin comună să o distribuie locuitorilor.

Edilul a mers pe străzile comunei și oriunde a găsit acasă un suflet de om, l-a chemat la poartă pentru a-i oferi gratis peștele care se mănâncă la ortodocși de Florii, informează curierulsatelor.ro.

Publicitate

Primatul Costel Nazare nu este la prima inițiativă de acest fel, în urmă cu câțiva ani el a construit case și le-a oferit oricărui român aflat în nevoie. Tot el, și-a donat tot întregul salariu de la primărie, lunar, familiilor cu probleme sociale din comună.

Primaria Concesti a cumparat casele unor romani plecati in strainatate, le-a renovat si le-a dat ca locuinte sociale unor familii cu multi copii. 10 familii cu 50 de copii s-au mutat in comuna. O multime de solicitari vin din toata tara, zice primarul.

Dar mai presus de toate, primarul pare să fie cel mai pomenit edil în rugăciunile locuitorilor. Și se roagă ca acestuia să nu îi treacă vreodată prin gând să renunțe la a fi ”părinte sau fiu” celor din Concești.

Primarul Nazare, ales independent cu un procent de aproape 80%, le-a povestit jurnaliștilor de la curierulsatelor.ro că localitatea pe care o păstorește este una dintre puținele comune din Botoșani unde există în proporție de 100% apă curentă la orice casă, asfalt în proporție de 80% pe drumurile din comună.

Deși are mai multe rproiecte de investiții în derulare, lucrul pe care și l-ar dori cel mai mult este o casă de bătrâni în comună: ”Mi-aș dori foarte mult să avem o casă de bătrâni, cu 20 – 30 de locuri, pentru că sunt bătrâni rămași singuri. Copiii sunt plecați și fiecare ar vrea condiții bune la părinții lui. Este un proiect care chiar mi-aș dori să se realizeze”, a mărturisit primarul Costel Nazare.

Întrebat fiind care ar fi politicianul, indiferent de nuanța politică, în fața căruia ar spune ”jos pălăria”, indiferent din ce epocă guvernamentală, Nazare nu a stat pe gânduri și a explicat neaoș, nonconformist. ”Niciodată nu am crezut că o să îmi pară rău după Băsescu. Cert este că eu nu l-am votat niciodată.

Dar trecând ultimii ani și văzând ceea ce se întâmplă… am ajuns eu care nu eram de acord cu ce spunea Băsescu și multă lume… până la urmă s-a dovedit că el a fost un politician adevărat”, a spus primarul Costel Nazare din Concești, Botoșani.

Publicitate