Un primar are dosar penal după ce voia ”prestații în natură” de la propria rudă, angajată la primărie!

Primarul comunei Ștefan cel Mare din județul Olt, Măgureanu Viorel Marius, este acuzat de o femeie că a hărțuit-o se.xual. Culmea, femeia îi este și rudă prin alianță, informează stiripesurse.ro.

„Hărțuirea a început acum cam un an și jumăatte. Prima dată am mers la dumnealui să-mi semneze cererea de concediu și mi-a zis că să-i plătesc în natură și să mă prezint în sala de ședințe. Eu am refuzat, bineînțeles. Iar de-a lungul timpului a continuat.

Publicitate

A început să mă pipăie, a început să mă piște, să-mi că să mi-l fac amant, că mai bine să mă audă lumea că mă țin cu primarul, decât că mă țin cu șeful de post sau mai știu eu cine… Lucruri care nu-și aveau sensul. Mai am colege în primărie, s-a mai întâmplat, mai am colege care au fost jignite de dumnealui, dar nimeni nu își permite să zică nimic pentru că le e frică să nu le dea afară”, a mărturisit femeia hărțuită, informează Adevărul.

„Când intră în primărie nu-i convine nimic. Când el râdea, trebuia să râdem și noi, când el plângea, trebuia să fim supărați și noi, tot timpul era o atitudine din asta…

Tot timpul stăteam cu frică, că vine supărat, că vine nervos, vă dați seama ce atmosferă e în primărie”,a mai spus angajata, menționând că în sat sunt persoane care pot confirma tot ce susține și pe care, de altfel, le va solicita drept martori în instanță.

„Primarul este cunoscut în sat ca un Don Juan, am înțeles că are o agendă de vreo 500 de femei pe care le-a avut dumnealui, așa se laudă dumnealui”, a mai adăugat femeia.

Poliția Locală Corabia a deschis dosar pe numele primarului, care este cercetat pentru agresiune se.xuală și abuz în serviciu. Plângerile au ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia.

„La data de 8 iunie a.c., la Secția nr. 3 Poliție Rurală Corabia, a fost înregistrată o plângere scrisă, înaintată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 48 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, ar fi fost agresată sexual și i-ar fi fost îngrădită exercitarea unui drept de către un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din aceeași localitate.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor de agresiune se.xuală și abuz în serviciu, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale”, au precizat polițiștii.

Publicitate