Un profesor a fost scos cu cătușele la mâini din liceu, după un episod depresiv! (VIDEO)

Scene șocante au avut loc astăzi, la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București. Elevii au privit înmărmuriți cum unul dintre profesori este scos din unitatea de învățământ, cu cătușele la spate.

Conform surselor Antena3, acesta ar ar fi spart capul unui elev, apoi dascălul s-a opus arestarii în momentul în care poliția a ajuns la școală, iar toți cei prezenți au asistat la un adevărat circ, de la geamuri.

Publicitate

Profesorul are zeci de plângeri la activ, iar până în acest moment a reușit să scape de toate sanctiunile cu diferite motive cum ar fi concedii medicale luate la momentul oportun.

Oficial directiunea susține că bărbatul nu consumă alcool, ci că este într-o stare depresivă de ceva timp.

Copiii de la școală care au asistat la întregul moment au fost informați că nu au voie să păstreze video-urie filmate cu telefoanele mobile din momentul respectiv. Mulți dintre copii au șters filmările, de frică, mai notează Antena3.

Directoarele liceului susțin că profesorul de sport nu a rănit pe nimeni. A avut doar un episod depresiv, s-a închis în vestiarul lui. Direcția a chemat ambulanța și a ajuns și poliția.

Profesorul a refuzat să se legitimeze și din acest motiv a fost dus la secția de poliție. Conform surselor Antena 3, profesorul de sport a fost internat cu probleme psihice la Spitalul Obregia din Capitală.

Publicitate