Un profesor de liceu a ajuns să fie șantajat de două prostituate care se dădeau eleve

Două tinere de 20 și 25 de ani din Bistrița-Năsăud care practicau prostituția în județul Cluj au șantajat un profesor de liceu din Dej, după ce au întreținut relații sexuale cu acesta, păcălindu-l că sunt eleve minore.

De teamă să nu afle conducerea liceului, profesorul le oferea bani femeilor, inclusiv în fața unității de învățământ, informează Libertatea.

Publicitate

Aventura profesorului cu cele două femei a început în toamna anului 2019, când bărbatul de 44 de ani le-a cunoscut în zona gării din Dej. Inițial, a invitat la locuința sa pe cea mai tânără dintre ele, întreținând cu aceasta relații sexuale contra cost.

Ulterior, cele două prostituate au ajuns din nou la locuința profesorului la invitația telefonică a acestuia. La una dintre întâlniri, una dintre ele, profitând de faptul că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, l-a filmat în ipostaze compromițătoare.

În filmulețele realizate cu telefonul mobil, bărbatul este surprins într-o conversație cu cele două tinere din care rezultă că a întreținut contra cost relații sexuale cu acestea. Femeile susțineau că sunt eleve de liceu minore și că profesorul ar fi exercitat acte de violență pentru a o sechestra pe una dintre ele.

În realitate, cele două tinere aveau 22, respectiv 25 de ani și absolviseră doar patru clase. Când au părăsit casa bărbatului, una dintre ele a sustras din imobil un set de tacâmuri din argint. Bărbatul a observat dispariția setului, astfel că a sunat-o imediat pe fata cu care păstra legătura telefonic.

Aceasta i-a comunicat că dacă își dorește înapoi setul de tacâmuri, atunci va trebui să le plătească. Dorind cu orice preț să recupereze bunurile, care aveau o valoare sentimentală în familie, profesorul și-a dat o nouă întâlnire cu cele două. De această dată, în apropierea unui supermarket din oraș.

Tinerele s-au înțeles să-i ceară 600 de lei pentru restituirea setului de tacâmuri. De bucurie că și-a recuperat tacâmurile, profesorul le-a dat 700 de lei. „Realizând ce ușor au obținut prima sumă de bani, inculpatele s-au gândit să-i solicite persoanei vătămate sume de bani pentru a nu divulga faptul că a întreținut cu ele relații sexuale contra cost, iar pentru convingerea acesteia s-au folosit în activitatea de amenințare de cele două filmări înregistrate în locuința victimei pe data de 21 noiembrie 2019, când acestea au fost la domiciliul persoanei vătămate”.

Cele două îl amenințau că vor arăta filmările directorului liceului, încercând astfel să-l determine să le ofere diverse sume de bani. Îngrozit că înregistrările vor fi comunicate conducerii școlii și că ar putea apărea în spațiul public, dascălul a acceptat să le ofere bani celor două femei.

S-a întâlnit cu una dintre prostituate și i-a oferit 1.200 de lei, cerându-i să șteargă cele două înregistrări. „Doream să scap de cele două inculpate”, le-a declarat profesorul, mai târziu, polițiștilor. Însă nu a scăpat. Cele două femei nu au șters înregistrările în care bărbatul apărea în ipostaze compromițătoare, ci au continuat să îi ceară bani.

Trei zile mai târziu, a fost sunat de cealaltă femeie, care i-a reproșat că nu i-a dat bani pentru ultima întâlnire – 200 de lei – așa cum stabilise, motiv pentru care l-a amenințat că dacă nu îi va da banii, va face totul public. Profesorul se afla la liceu când a fost sunat de aceasta.

Crezând că va reuși să scape de ea, bărbatul i-a cerut să se întâlnească în fața liceului, unde aceasta a și ajuns cu un taxi. Deși solicitase 200 de lei, profesorul i-a oferit 300 de lei. Șantajul nu s-a oprit.

Câteva zile mai târziu, fetele au solicitat încă 1.000 de lei. Profesorul a încercat să le înduplece, spunându-le că nu mai are bani, însă tinerele nu au cedat, amenințând că așteaptă banii chiar în acea zi. Disperat că a scăpat lucrurile de sub control, bărbatul s-a adresat polițiștilor, care au organizat un flagrant delict.

Cu polițiștii pe urmele sale, bărbatul și-a dat întâlnire cu una dintre prostituate seara, la ora 22.20, chiar în fața blocului unde locuiește. După ce tânăra a primit banii, au intervenit și polițiștii. Condamnări cu suspendare Trimise în judecată pentru șantaj în formă agravantă, cele două femei au fost condamnate definitiv de Curtea de Apel Cluj, pe 14 mai, la câte doi ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere.

Citeşte întreaga ştire: Cum a ajuns un profesor de liceu să fie șantajat de două prostituate care se dădeau eleve

Publicitate