Un șef din Poliția Locală a scăpat de acuzații după ce a fost prins 5,68 la mie alcool în sânge!

Ordonanţa de clasare datează din 4 iulie 2022. Au fost realizate expertize la Cluj-Napoca şi Bucureşti. Ilcu a fost implicat în decembrie 2020 într-un accident rutier, ulterior ajungând în stare apropiată comei alcoolice la Spitalul Judeţean de Urgenţă. 

„La data de 17.12.2020, suspectul I. a condus un autovehicul pe drumul public din mun. Alba Iulia, iar la un moment dat a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit în afara drumului. Organele de poliţie sesizate prin apel la SNUAU 112, s-au deplasat la faţa locului şi l-au găsit pe conducătorul auto la volan, inconştient, acesta fiind preluat şi transportat la spital de un echipaj SMURD.

Publicitate

Ulterior, i-au fost prelevate probe biologice de sânge, din buletinul de analiză toxicologică reieşind că avea o îmbibaţie alcoolică de 5,68 g/l alcool pur în sânge la ora 18.10 şi de 5,23 g/l alcool pur în sânge o oră mai târziu”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Pentru a se stabili valoarea alcoolemiei suspectului la momentul conducerii autovehiculului, în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, ulterior solicitându-se avizarea acestuia de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”.

„Concluzia specialiştilor a fost că nu se poate stabili gradul îmbibaţiei alcoolice din sânge pe care l-a avut suspectul la momentul conducerii autoturismului. Prin urmare, constatând că există un dubiu cu privire la valoarea îmbibaţiei alcoolice pe care a avut-o suspectul la momentul conducerii autoturismului, neputându-se stabili că aceasta a fost superioară valorii de 0,80 g/l alcool pur în sânge, în baza art. 16 alin.1 lit. c Cpr.pen. s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea de către suspect a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cpen”, mai susţin procurorii.

Daniel Ilcu a fost demis din funcţie în mai 2021, unul dintre motive fiind şi faptul că a fost surprins sub influenţa alcoolului în maşină. Fostul director al Poliţiei Locale a contestat decizia de demitere în instanţă şi a avut câştig de cauză.

Instanţele au anulat definitiv dispoziţia emisă de primarul din Alba Iulia şi a dispus repunerea lui Daniel Ilcu în funcţia de director executiv al Direcţiei de Poliţie Locală Alba Iulia, cu plata depturilor salariale de la data demiterii din funcţie.

S-a constatat că Primăria Alba Iulia nu a dovedit că Daniel Ilcu a făcut obiectul unei cercetări disciplinare şi nici nu a fost audiat aşa cum prevede legea.

sursa: theworldnews.net

Publicitate