Un șofer de ambulanță a fost prins beat la volan, aproape de comă alcoolică, cu 2.51 la mie în sânge

Un șofer de ambulanță din Suceava a fot depistat cu o alcoolemie de 2,51 la mie în sânge, pe drumul de întoarcere spre casă, la Suceava, după ce dusese un pacient la Iaşi. În ciuda circumstanţelor, judecătorii i-au dat o pedeapsă relativ blândă.

Este de neimaginat cum a putut merge în asemenea hal de la Suceava la Iaşi, unde a adus un pacient, şi apoi şi invers, de la Iaşi până aproape de Paşcani. În primă instanţă, a primit doar o pedeapsă cu suspendare, neavând antecedente penale, notează ziaruldeiasi.ro.

Faptele s-au petrecut în după-amiaza zilei de 4 august anul trecut, când ambulanţa Renault condusă de Cristian Pînzari a fost oprită în Ruginoasa, pe sensul de mers Iaşi – Paşcani.

Publicitate

Testat cu aparatul Dräger, şoferul prezenta o alcoolemie de 1,11 ‰ în aerul expirat. Ulterior, analizele efectuate au evidenţiat o îmbibaţie alcoolică de 2,51‰ în sânge, una care la multe persoane poate provoca comă alcoolică.

Acesta şi-a recunoscut fapta, motiv pentru care a beneficiat de clemenţa judecătorilor păşcăneni. Conform legii, conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului se pedepseşte cu închisoarea pe o durată cuprinsă între 1 şi 5 ani sau cu amendă penală.

Magistraţii au luat în calcul pericolul social reprezentat de şoferul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, dar şi faptul că acesta cooperase cu organele de anchetă. El a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni.

Dacă sentinţa, atacată de șofer cu apel, va rămâne definitivă, el va trebui să-şi caute alt loc de muncă. Asta deoarece judecătorii din Paşcani i-au interzis dreptul de a conduce pe o durată de 5 ani.

Publicitate