Un spital se deschide la exact 30 de ani după începerea construcției și după ce a pierdut aproape un sfert din populație

Noul spital municipal din Fălticeni (județul Suceava) se deschide joi, 2 septembrie, la exact 30 de ani de la începerea construcției, a anunțat primarul localității. În cei 30 de ani, orașul a pierdut aproape un sfert din populație, potrivit datelor oficiale.

Dacă în 1992 Fălticeniul avea peste 32.000 de locuitori, la recensământul din 2011 mai rămăseseră doar circa 25.000 de locuitori notează G4media.ro.

Publicitate

Spitalul a costat circa 13 milioane de euro, potrivit managerului unității, finanțare întinsă pe durata a 30 de ani. Managerul Vlad Morariu a declarat marți la Radio România că spitalul va avea 250 de paturi și dotări de top, inclusiv pentru unitatea de primiri urgențe. E

l a mai spus că noul spital municipal are deficit de personal la câteva specialități, dar vestea deschiderii noii unități a atras câțiva medici tineri.

Primul termen pentru finalizarea spitalului a fost anul 1995, după care au urmat alte și alte termene, toate nerespectate. Proiectul inițial a fost modificat de mai multe ori din cauza schimbărilor apărute în legislația din domeniul medical, a noilor cerințe din domeniul sanitar și al situațiilor de urgență, potrivit Obiectiv de Suceava.

Actualul spital municipal din Fălticeni a funcționat cu șase clădiri dispersate pe o zonă de cinci kilometri, potrivit Obiectiv de Suceava. Dintre aceste imobile doar două au fost construite cu destinația de spital și au o vechime de peste 100 de ani. Celelalte patru clădiri sunt amenajate în case particulare, școli și grădinițe.

Celelalte trei spitale construite din fonduri publice în România în ultimii 30 de ani sunt Spitalul Mioveni, Spitalul de copii Victor Gomoiu din București și Institutul Regional de Oncologie din Iaşi.

Publicitate