Un tânăr a mers cu tupeu la Poliție, să-și preschimbe permisul fals. Ghiciți ce a pățit?

Un tânăr din Satu Mare a mers să preschimbe carnetul de conducere fals cu unul autentic, la ghişeul de permise auto. A completat cererea către funcționari, însă polițiștii au sesizat ceva suspect.

Tânărul a recunoscut că a obținut documentul ilegal în Ungaria, cu șpagă, fără a susține examenul auto.

Publicitate

Mai precis, în urmă cu trei ani acesta a reușit să tocmească un individ care să-i facă rost de un carnet de conducere. A oferit datele personale, o fotografie și 500 de euro, iar în schimb a primit documentul care părea a fi emis de autoritățile maghiare.

A condus maşina nestingherit o perioadă cu acel document fals după care a făcut cerere la ghişeul Permise Auto Satu Mare pentru preschimbarea actului – pe motiv că se deteriorase.

Ce a pățit șoferul după ce a recunoscut că permisul său de conducere a fost obținut ilegal
Polițiștii au făcut verificări și au descoperit imediat falsul. Tânărul s-a ales cu dosar penal – şi zilele trecute a fost condamnat la șapte luni de închisoare cu suspendare.

Polițiștii nu au reușit deocamdată să afle cine era complicele din Ungaria, care s-a ocupat de obținerea permisului fals.

Publicitate