Un tânăr de 23 de ani se află în stare gravă după ce și-a tăiat gâtul cu o drujbă!

Un tânăr de 23 de ani din localitatea vasluiană Stâncășeni a fost găsit sâmbătă dimineață într-o pădure în stare gravă, prezentând o plagă tăiată la nivelul gâtului, au anunțat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Vaslui.

Din primele informații comunicate de familie cadrelor medicale, victima a plecat la pădure sâmbătă dimineață, împreună cu câțiva vecini, pentru a tăia lemne. Când au ajuns la marginea pădurii, tânărul de 21 de ani a pornit drujba și, susțin martorii, într-o fracțiune de secundă a apropiat-o de gât.

Publicitate

Medicii au avut nevoie de un elicopter SMURD pentru a-l aduce la spital. Tatăl său a confirmat varianta unei presupuse sinucideri, spunând că era depresiv.

”O ambulanţă C2 cu medic de la Bârlad a fost trimisă la Stâncăşeni pentru un bărbat în vârstă de 23 de ani ce prezintă o plagă tăiată la nivelul gâtului. El era în pădure, iar solicitarea a fost făcută de nişte vecini care îl însoţeau.

Se pare că este o autogresiune, tatăl victimei declarând ca pacientul avea o depresie. A fost solicitat elicopterul SMURD de la Iaşi, care urmează să preia pacientul. Victima a suferit o secţiune de trahee, este stabilă hemodinamic şi conştientă, dar prezintă o sângerare puternică”, a declarat Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui

Publicitate