Una sau două băuturi alcoolice pe zi reduc riscul de demenţă cu 21%, arată un studiu făcut pe 4 milioane de oameni

Potrivit CNN, o echipă de cercetare condusă de Dr. Jeon Geun-hye de la Spitalul Cha din Gumi a studiat relaţia dintre consumul de alcool şi demenţă în rândul a 4 milioane de coreeni cu vârsta de peste 40 de ani, informează Alephnews.ro.

Cei care au băut mai puţin de 2 pahare au avut o rată de îmbolnăvire cu 17% mai mică. Persoanele care au băut trei sau mai multe pahare pe zi au avut şanse cu 8% mai mari de a dezvolta demenţă.

Publicitate

Atunci când băutorii înrăiţi şi-au redus nivelul de băutură la un nivel moderat în timp, riscul de a fi diagnosticaţi cu Alzheimer a fost redus cu 12%, iar riscul de demenţă cu 8%.

Echipa de cercetători a împărţit alcoolul în trei grupe:

  • băutori uşori, dacă au mai puţin de 15 g pe zi,
  • băutori moderaţi, dacă au între 15 şi 30 g,
  • băutori înrăiţi, dacă au mai mult de 30 g.

Cei care au băut mai puţin de un pahar pe zi au avut un risc cu 21% mai redus de a face demenţă, iar cei care au băut mai puţin de două pahare pe zi au avut un risc cu 17% mai mic. Cei care au consumat 3 sau mai multe băuturi alcoolice pe zi au o şansă cu 8% mai mare de a dezvolta demenţă.

Dr. Richard Isaacson, neurolog la Institutul pentru Boli Neurodegenerative din Florida, a declarat: „Studiul a fost bine făcut şi foarte puternic, cu 4 milioane de subiecţi, dar trebuie să fim atenţi să nu suprainterpretăm rezultatele”.

Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), consumul excesiv de alcool poate fi un factor de risc fatal pentru apariţia cancerului, iar în timp, consumul excesiv de alcool poate duce la probleme digestive, boli de inimă şi de ficat, hipertensiune arterială , accident vascular cerebral şi un sistem imunitar slăbit.

Echipa de cercetare şi experţii au declarat prin intermediul CNN: „Nu va fi eficient pentru persoanele care nu beau în timpul săptămânii şi apoi, brusc, beau mai mult de 5 băuturi în weekend”.

Publicitate