Unul dintre cei mai sângeroși criminali în serie din România așteaptă eliberarea! A jurat că va omorî din nou

Unul dintre cei mai sângeroși ucigași în serie din România, Gheorghe Toma, așteaptă să fie eliberat iar de Justiția română, după mai bine de 35 de de ani de închisoare, deși a jurat răzbunare atâta timp cât va fi în viață.

În ciuda cruzimilor sale, justiția din România l-a eliberat înainte de terminarea pedepselor, inclusiv printr-un decret prezidențial dat chiar de Ceaușescu iar sângeroasa bestie a recidivat mereu, mai grotesc și mai brutal.

Publicitate

Povestea monstrului arădean este mai terifiantă decât multe coșmaruri sau filme de groază: a ucis cu bestialitate cinci persoane cu un ciocan, inclusiv fiica proprie și amanta sa pe care ulterior le-a tranșat în cadă și le-a aruncat rămășițele într-un râu.

Dacă va scăpa iar, va continua seria cadavrelor chiar cu rudele sale: A anunțat deja
A ajuns prima dată după gratii în anul 1958, când a fost condamnat la şase luni de închisoare pentru furtul unor porumbei – relatează Newsweek.

Arădeanul Gheorghe Toma a ajuns prima dată după gratii în anul 1958. Atunci el a fost condamnat la şase luni de închisoare după ce a furat niște porumbei.

Peste 15 ani de zile, a mai primit o nouă condamnare pentru furt, de această dată a fost condamnat la cinci luni de închisoare.

După un an de eliberare, în 1974, Gheorghe Toma comite cea mai gravă faptă din Codul Penal – crimă și primește o condamnare la 25 de ani de închisoare. De atunci a început totul.

Lista asasinatelor mafiote din România. Interlopii români înjunghiați sau ciuruiți de gloanțe

Seria crimelor începe în 1974 după ce s-a dus cu un topor să recupereze un butoi cu vopsea de la familie formată din doi soți pe care o ajutase prin gospodărie. Criminalul a povestit că l-a ucis pe bărbat după ce acesta ar fi aruncat o jignire „când mi-a zis boul ăla de Ghiță.. m-am înfuriat și m-au luat niște frisoane.. l-am lovit cu toporul”.

Imediat după ce l-a pus la pământ pe bărbat s-a dus în casa victimei unde a găsit-o pe soție care și-a găsit sfârșitul în același mod brutal.

Criminalul fiind prins la scurt timp după comiterea oribilei fapte. El a executat puţin peste jumătate din pedeapsă și a fost eliberat în urma unui decret de grațiere semnat de Ceaușescu. În urma acelui decret prezidențial, foarte mulți criminali au ieși de pe porțile închisorilor din întreaga țară.

Anii grei de închisoare nu l-au potolit așa că în anul 1995 a primit încă cinci ani de închisoare tot pentru furt. Din nefericire nici această pedeapsă n-a ispășit-o complet. La puțin timp după ce a ieșit din închisoare, în 1999, a mai luat trei ani de detenție pentru proxenetism, dar a fost eliberat condiționat în 2001 pentru bună purtare.

A urmat crima din anul 2003, când a ucis un afacerist italian cu 20 de lovituri de cuțit. În acea perioadă Toma se ocupa cu trafic de persoane și proxenetism. Mersese cu câteva fete să i le prezinte italianului care ar fi fost „dezamăgit” de ofertă. Italianul „l-a jignit” pe ucigașul în serie spunându-i că ” el are fete mai frumoase”.

Gheorghe Toma s-a înfuriat atât de tare încât l-a ucis pe italian cu 20 de lovituri de cuțit și la scurt timp a fugit din țară, dar a fost extrădat din Franța, unde a fost prins în 2006.

În timp ce era judecat pentru uciderea italianului, s-a mai descoperit că Toma era autorul a încă două crime: fiica și concubina sa. Pe amândouă le-a tranșat, după ce le-a omorât, iar resturile le-a aruncat de pe un pod.

La 27 martie 2012, Toma Gheorghe a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de omor deosebit de grav. El a fost condamnat la 25 de ani de închisoare.

În prezent, Toma Gheorghe are 80 de ani și execută pedeapsa în Penitenciarul Dej. În martie 2022, Tribunalul Cluj i-a respins o cerere de liberare condiționată.

Ucigașul a jurat răzbunare după ce va fi eliberat din închisoare. El a promis că nu va avea liniște până nu își va ucide toate rudele.

„Din familia mea numai eu trebuie să mai rămân. Eu trebuie să-mi rezolv problemele. Pai cum adică? Asta înseamnă că sunt un laș. Am probleme mari.. o să mai citiți ziare.. Vă promit!”, a spus criminalul în serie Toma Gheorghe.

Publicitate