Urmează 2 ani de haos în trafic! Primarul Carabelea: ”Trebuie să ne împrietenim cu utilajele”

Primarul Andrei Carabelea a anunțat, astăzi, semnarea contractelor pentru execuția lucrărilor pe coridoarele de mobilitate principale din municipiul Piatra Neamț.

Aceste coridoare de mobilitate vor suferi schimbări radicale, care, la o primă analiză, vor duce la blocaje masive în trafic pentru că una din cele două benzi de circulație va fi transformată în bandă specială doar pentru transportul în comun, iar peste 1.000 de parcări vor dispărea (B-dul Traian, b-dul Decebal, Calaea Romanului, B-dul 9 Mai și Dimitruie Leonida).

Publicitate

Proiectul cu pricina a reprezentat ideea fostului primar Dragoș Chitic, care a accesat bani europeni pentru aceste coridoare, la care se adaugă și o sumă importantă de bani din bugetul local. Deși apariția unei benzi speciale pentru transportul în comun nu reprezenta o necesitate pentru oraș, atât primarul Chitic cât și Carabelea, au considerat că ele trebuie făcute.

S-a motivat că scopul acestor coridoare ar fi reducerea noxelor în municipiul Piatra-Neamț, doar că la acest capitol el se află în topul orașelor din țară la calitatea aerului. Nu știm cum se vor reduce noxele, după ce toate autoturismele din oraș vor fi nevoite să meargă pe o singură bandă, pe bulevardele enumerate mai sus.

Probabil s-au făcut studii de oportunitate și sondaje în rândul populației la fel cum sunt cele făcute de Crabelelea zilele trecute, când a obligat toți angajații primăriei și ai societăților din subordine să voteze ”cum trebuie”, ca să-i iasă procentajul primarului (vezi aici).

Carabelea vorbește de termene de execuție de 4, 8 și 15 luni, dar e bine ca populația orașului să se pregătească pentru 2 ani de haos în materie de trafic în oraș, pentru că nu știe nimeni cât va fi iarna de lungă, cât va ploua, sau ce probleme vor apărea în momentul în care se pun firmele pe săpat.

Șoferii vor trebui să caute trasee ocolitoare în tot acest timp, iar după ce toate lucrările se vor termina, cine știe când, vom avea neplăcuta surpriză de a merge cu toții pe o singură bandă.

Sigur că primarul și cei din jurul lui ne spun franc că populația trebuie să lase acasă mașina și să meargă cu autobuzul sau cu bicicleta. 

E simplu de spus, dacă nu trebuie să-ți lași dimineața copiii la școală și soțul/soția la serviciu, iar după-amiaza să-i recuperezi și să mergi la cumpărături, așa cum fac foarte mulți pietreni.

Nu mai spunem de micile afaceri, ai căror administratori nu pot să folosească bicicleta sau autobuzul când au de alergat după comenzi, după clienți, sau trebuie să meargă săptămânal la diverse instituții ale statului sau la bănci.

Oare s-a gândit cineva la afacerile magazinelor de pe B-dul Traian, b-dul Decebal, zona de pe variantă sau de pe Calaea Romanului, care vor fi puse în pericol de faptul că dispar parcările din față?

Sau despre faptul că Str. Privighetorii va deveni cea mai aglomerată și blocată stradă din oraș, pentru că dispar parcările de pe b-dul Traian?

Nu trebuiau făcute mai întâi câteva parcări supraetajate care să absoarbă desființarea celor 1.000 de locuri de parcare?

Astăzi primarul a și dat un exemplu în acest fel, venind cu biclicleta la serviciu. În rest, este luat dimineața de acasă de mașina de la primărie pentru care s-a plătit 30.000 euro.

În concluzie, acest proiect nu are nicio legătură cu nevoile și așteptările pe care populația orașului le are de la administrația locală, singurul lucru pozitiv este acela că apar câteva piste pentru bicicliști, care puteau fi făcute de mulți ani, dacă se dorea.

Concepția obtuză a unor conducători ai urbei noastre a fost aceea de a accesa fonduri europene cu orice preț, fără a vedea dacă ele reprezintă o proritate și o necesitate pentru locuitori. Probabil că s-a mers pe ideea ”să vină banii, să pape și firmele noastre lucrări”.

Mai jos, declaarțiile primarului Carabelea:

„Mă bucur că astăzi putem anunța semnarea contractelor pentru execuția lucrărilor pe coridoarele de mobilitate principale din oraș. (…) Sunt cele mai importante lucrări din ultimele 3 decenii pentru că reprezintă un pas esențial în modernizarea orașului, în accesibilizarea orașului și în dezvoltarea și susținerea unor metode de deplasare cât se poate de moderne.

Am încheiat evaluarea pe această licitație – o licitație în valoare de 90 de milioane de lei – organizată pe trei loturi, și ne referim la cele trei axe principale de mobilitate: lotul I care este cuprins pe bulevardele Decebal, Piața Mihail Kogălniceanu și Traian, între mall-ul Shopping City și Liceul Gheorghe Cartianu, de asemenea lotul II este reprezentat de Bulevardul 9 Mai și Dimitrie Leonida (varianta între Gară și bretelele de la 1 Mai), precum și lotul III care este reprezentat de Strada Mihai Viteazul, de la Sala Polivalentă până la podul peste Orion, inclusiv acesta.

Valorile cu care se vor încheia contractele pe cele 3 loturi sunt următoarele: 38.354 milioane de lei (TVA inclus) pe lotul I – antrepriza/asocierea căreia îi va fi atribuit contractul este formată din SC Mavgo Holding și Moldocor, iar executanții își asumă un termen de execuție de 8 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

De menționat că acesta este și tronsonul pe care vom realiza integral o rețea nouă de alimentare cu apă și canalizare și suntem în procedură de achiziție pentru aceasta până pe data de 9 iunie. Vom primi oferta după care intrăm în faza de evaluare și vom atribui imediat contractul pe proiectare și execuție.

(…) Pe loturile II și III semnarea contractelor va avea loc imediat după această conferință și pe ambele loturi câștigătorul licitației este reprezentat de societatea Danlin XXl. Pentru lotul II care va fi contractat la o valoare de 18.363 milioane de lei (TVA inclus), termenul de execuție al lucrărilor este de 14 luni, plus cele 4 luni asimilate sezonului rece.
Lotul III are o valoare de 22.232 milioane de lei (TVA inclus) și un termen de execuție de 15 luni.

Trebuie să mai menționez ca primar că mă aștept ca cetățenii orașului să înțeleagă pasul important pe care îl facem împreună, o dată cu aceste lucrări și trebuie să acceptăm și să ne împrietenim pentru această perioadă de un an, un an și jumătate cu utilajele și să încercăm pe cât posibil să ne obișnuim cu lucrările din jurul nostru pentru că după, schimbarea cu siguranță va fi meritat efortul și poate chiar adaptarea la aceste lucrări” a transmis primarul.

De asemenea se pare că și podul de la Spital va fi închis pentru minimum o lună în vederea lucrărilor care se impun.

*fotografia de coperta are caracter ilustrativ

Publicitate