Urșii avansează tot mai mult spre civilizație. Un exemplar a fost găsit într-un restaurant

WE RADIO anunță că localnicii comunei Micfalău din județul Covasna sunt terorizați zilnic, de aproape o lună, de un urs aflat în căutare de hrană.

Animalul sălbatic a spart în repetate rânduri cele două restaurante din localitate, și a intrat chiar și într-o locuință, iar pagubele se ridică deja la circa 8.000 de lei.

Publicitate

Primarul localității, Demeter Ferenc, spune că oamenii sunt la capătul puterilor, iar lipsa soluțiilor din partea autorităților competente îi descurajează. Angajații refuză să mai meargă la muncă de teama că ursul va intra peste ei în local.

Cel mai recent atac a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, înainte de ora 02:00, iar momentul în care ursul intră într-unul din hanurile din localitate a fost surprins de camerele de supraveghere instalate în local.

sursa: realitateadeneamt.ro.

Publicitate