Val de reacții negative, după ce se pregătește o luptă ”MMA” între sosiile lui Putin și Zelensky!

În timp ce războiul din Ucraina continuă să producă orori în fiecare zi, un actor din Polonia s-a gândit să organizeze un meci de MMA între sosiile președinților celor două țări angrenate în conflict, Volodymyr Zelensky (44 de ani) și Vladimir Putin (69 de ani).

Sâmbătă, actorul Antek Krolikowski a anunțat pe contul personal de Instagram că, pe data de 30 aprilie, a fost programată o luptă între cele două sosii, iar toate veniturile produse de eveniment vor fi redirecționate către victimele războiului, informează stiripesurse.ro.

Publicitate

Potrivit Mirror, meciul va avea loc în cadrul diviziei Royal Division, la Stegu Arena din orașul Opole. La face-off, cele două sosii au venit în SUV-uri Mercedes, fiecare bolid având montat steagul Ucrainei sau cel al Rusiei.

Internauții au reacționat rapid după ce even

imentul a fost anunțat, iar reacțiile au fost împărțite. Majoritatea utilizatorilor au ținut să condamne inițiativa, în timp ce pe alții nu i-a deranjat, deoarece este organizată pentru un scop caritabil.

„Este un comportament penibil, în timp ce oamenii, inclusiv copii nevinovați, mor. Oricine ar avea puțină demnitate nu ar trebui să mai participe în cadrul acestei divizii”, a fost una dintre reacțiile ostile.

„Vă promovați pe spatele războiului, ar trebui să fiți desființați”, a adăugat un alt utilizator.

„Au organizat o luptă între fake Putin și fake Zelensky. Cred că este prea mult. E vorba de o federație poloneză de MMA”, a fost reacția altuia.

„Și ce dacă sunt sosiile lui Putin și Zelensky? În cele din urmă, e vorba doar de distracție, iar totul este făcut în beneficiul Ucrainei”, a mai spus altul.

Publicitate