VIDEO: primirea campioanei Nadia Comăneci de către președintele SUA, Ronald Reagan în 1984

Acum 45 de ani, pe 18 iulie 1976, Nadia a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadelor. A fost un moment unic, pe bună dreptate, căci nimeni nu-și imagina atunci că o astfel de notă se va acorda vreodată. S-a întâmplat la Jocurile Olimpice de la Montreal, povestește Stejărel Olaru, cel care a scris o carte dedicată Nadiei Comăneci, intitulată ”Nadia și securitatea” (vezi aici).

Aș spune însă câteva cuvinte nu despre Montreal, ci despre Olimpiada de la Los Angeles (1984), la care Nadia nu a mai participat, căci își încheiase activitatea de gimnastă. A fost olimpiada unei alte mari gimnaste din România, a lui Kati Szabo, care a obținut atunci trei medalii de aur și una de argint, iar alături de ea au fost medaliate Simona Păucă și Lavinia Agache.

Publicitate

Nadia a fost și ea prezentă, în tribune, obținând cu greu aprobarea regimului comunist de a călători în SUA. Americanii au negociat prin intermediul lui Peter Ueberroth, șeful comitetului de organizare al evenimentului, și au acceptat cele mai multe dintre cererile românilor, inclusiv solicitarea ca eventualii sportivi fugari să nu fie acceptați pe teritoriul SUA și retrimiși în România.

Nadia își amintește că, atunci când a aflat că a primit aprobarea deplasării a fost șocată. „Pe toată durata călătoriei mi s-a asigurat o «doamnă de companie», dar nu-mi păsa că urma să fiu supravegheată”.

La Los Angeles, unul dintre cele mai emoționante momente i-a aparținut tot Nadiei, în timpul festivității de deschidere, pentru că, pe stadion, crainicul i-a rostit numele și toate reflectoarele au fost îndreptate spre ea. Cei aproape 80 000 de spectatori s-au ridicat în picioare și au aplaudat-o îndelung. Tot atunci a fost primită de Ronald Reagan.

Iată câteva imagini video și fotografii ale acestui moment, când Nadia aștepta în anticameră, obținute cu sprijinul celor de la Biblioteca prezidențială Reagan. „Doamna de companie” trebuie să fi fost arbitra și profesoara Elena Firea, rector al IEFS, recrutată ca informatoare încă din 1966, care a însoțit-o peste tot.

Și pe Elena Firea o puteți vedea în aceste imagini, este doamna cu părul blond și ochelari de soare care stă de vorbă cu Nadia. Singura încăpere în care nu a reușit să intre a fost camera în care președintele Ronald Reagan a primit-o pe campioana olimpică pentru a-i ura bun venit la Los Angeles – precizează Stejărel Olaru.

Publicitate