Viitura a făcut prăpăd pe litoralul românesc! ”Am reușit sa salvez o mașină în care dormea un om aproape luat de ape”

Județele Constanța și Tulcea au fost lovite cu putere de un ciclon format în Marea Neagră, care a provocat inundații masive și distrugeri în mai multe localități.

Meteorologii au emis coduri roșii de furtuni, avertizând asupra ploilor abundente care au căzut în cantități echivalente cu cele din două luni. Dobrogea rămâne sub atenționare, în timp ce autoritățile monitorizează nivelul râurilor pentru a preveni alte incidente.

La Eforie, un copac a căzut peste mai multe mașini parcate la un hotel, iar faleza stațiunii a fost complet inundată. În Jupiter, un parc acvatic a fost închis după ce apa a inundat piscina, iar centrul orașului Tulcea a suferit daune majore.

Imagini dramatice surprinse de trecători arată un bătrân în scaun cu rotile blocat în mijlocul șuvoaielor în timp ce încerca să traverseze strada. Doi tineri i-au sărit în ajutor, iar martorii au sunat la 112 pentru a solicita intervenția autorităților.

În Vama Veche, situația este la fel de critică, unde o mașină în care dormea o persoană a fost aproape luată de ape, iar o autorulotă a fost pe punctul de a fi înghițită de valuri pe plajă. Polițiștii au intervenit pentru a evacua oamenii din calea furtunii, iar echipajele de salvare au reușit să ajungă la persoanele aflate în pericol.

Dezastrul natural continuă să amenințe regiunea, iar autoritățile fac eforturi pentru a minimiza riscurile suplimentare.

Publicitate