Visul împlinit al unui nemțean întors de la muncă din Italia

Un tânăr din Piatra-Neamț, întors din Italia, și-a împlinit visul: a obținut o finanțare europeană pentru un proiect de antreprenoriat, pornind de la zero.

Claudiu Liulea s-a întors în România de puțin timp, după o muncă de 17 ani în Italia. A început să facă alpinism utilitar, lucru ce l-a făcut și în Italia și care l-a perfecționat în meserie.

Publicitate

Povestea obținerii banilor europeni a pornit de la un telefon primit de la o firmă, care i-a solicitat o intervenție, după care a fost întrebat dacă nu se ocupă și de curățenie interioară.

Acel moment a reprezentat ”fitilul” care a aprins dorința lui Claudiu de a își deschide o firmă de curățenie interioară.

Prima dată a accesat internetul pentru a afla cum ar putea să-i dea viață proiectului, pentru că, din lipsa economiilor, investiția avea neapărată nevoie de fonduri europene.

După ce s-a înscris pe câteva siteuri, a fost chemat în zilele următoare la sediul ADR Nord-Est. După ce i-a fost oferită o cafea, i s-a explicat în detaliu ce înseamnă accesarea unui proiect european pe profilul afacerii la care Claudiu visa.

”În gândul meu, în timp ce mi se explica am spus: ”stai să vezi ce costuri au! Pare prea frumos să fie adevarat.

Se termină cafeaua care a durat o oră și acum sa intreb: ”Și onorariul dumneavoastră de cât este? Mi se răspunde râzând: este gratis, Claudiu! Noi vă ajutăm și vă învățăm cum să construiți un plan de afaceri și cum să vi-l faceți singurei.”

Ceea ce i se părea la început un zid – accesarea de proiecte europene, încep să-i deschidă speranțe lui Claudiu după acea întâlnire de la sediul ADR.

”Ajung acasă, explic prietenilor familiei dar am parte de incurajari prea puține sau chiar deloc. Primeam mereu răspunsuri de genul: ”vii tu acum din Italia și îți dă cineva chiar ție.” Atunci am prins mai mult curaj si am decis să merg să învăț cum se construiește o afacere,” ne spune Claudiu.

După câteva săptămâni de ”învățătură” despre cum se construiește un plan de afaceri, a pus pe hârtie o schiță a viitoarei firme de curățenie, lucru care i-a adus încurajări și felicitări din partea celor de la ADR Nord-Est.

La sfărșitul lunii octombrie 2018 depune online planul de afaceri, iar pe 7 noiembrie a primit răspunsul: din 500 de planuri depuse, planul lui se afla în cele 75 care urmau să intre la finanțare din fonduri europene.

Pe 12 iulie 2019 a semnat contractul de finanțare, iar acum Claudiu așteapră să vină banii pentru a începe achizițiile și mai apoi, lucrările.

Povestea lui Claudiu este aceea a unui român întors de la muncă, de afară, care și-a luat soarta în propriile mâini și a reușit să-și urmeze visul obținând bani europeni fără nicio cheltuială din partea lui, lucru care astăzi încă pare o himeră pentru mulți.

Iar mesajul lui Claudiu pentru românii plecați afară este cât se poate de simplu: ”Veniți acasă, nu mai stați departe de familie, să munciți pentru alții si pentru bugetul altor state. Haideți să punem în practică și să uimim pe alții cu ceea ce am învățat în afară. Dacă eu am reușit fără pile și fără încurajări sigur veți reuși și voi.”

Pe Claudiu Liulea îl puteți contacta pentru servicii la numărul 0768 446 446, sau prin intermediul www.alpinecoclean.ro

Publicitate