În județul Neamț școala începe cu 19 toalete în curtea școlilor iar două structuri nu au toalete deloc!

Cu toții am tras speranța că începutul acestui an școlar va poziționa județul Neamț pe harta țării alături de județele în care nu există școli cu toalete în fundul curților.

Din nefericire, la Neamț situația se prezintă astfel: un număr de 19 școli au toaletele în curți, iar în două structuri ale unităților școlare nu există deloc toalete.

Publicitate

Acest lucru l-am obținut dintr-un raport al Inspectoratului Școlar Județean Neamț cu privire la stadiul pregătirii unităților de învățământ pentru noul an școlar.

Chiar dacă raportul a fost prezentat într-o notă foarte optimistă și încurajatoare, am mai găsit câteva deficiențe sau lucruri care ar fi trebuit rezolvate de ani buni.

Pe lângă toaletele aflate în fundul curților, un număr de 269 de școli nu beneficiază de servicii de pază, adică un procent semnificativ de 83%.

Din 636 clădiri ale unităților de învățământ, doar 182 sunt autorizare pentru securitatea la incendiu.

Din 323 unități școlare, în 224 nu există cabinete medicale școlare care să ofere ajutor specializat elevilor. De asemenea, 10 microbuze pentru transport elevi sunt nefuncționale la începerea anului școlar.

Concluzia acestui raport este trasă tocmai de Florentina Moise, șefa ISJ Neamț, care spune nonșalant că ”Peste tot este câte o problemă! Mai mare sau mai mică”, iar la final speră că ”nu vor exista situații în care copiii să nu fie primiți, așa cum se cuvine, în bănci.”

Mai multe comentarii pe acest subiect nu știm dacă își mai găsesc rostul. Raportul integral poate fi consultat aici.

Reamintim că ISJ Neamț, condus de Florentina Moise, este în centrul unui scandal după ce unul din posturile de conducere – cel de Contabil șef este deținut în mod ilegal de către o persoană care nu a luat examenul care să o califice pentru acest post, iar conducerea ISJ Neamț împreună cu Consiliul de Administrație nu vor să aplice legea.

Nu este exclus ca în perioada imediat următoare să vedem și un dosar penal pentru abuz în serviciu pe marginea acestui subiect.

Între timp, se pare că persoana care ocupă ilegal această funcție s-a îmbolnăvit brusc, apoi a trecut din concediu medical în cel de odihnă, probabil pentru a prelungi cât se poate de mult termenul de a se înscrie din nou la concurs undeva la sfârșitul lunii septembrie.

Și nu doar acest lucru reprezintă o piatră de moară pentru ISJ Neamț, ci și faptul că DNA ul are lucru mai multe dosare de corupție privind instituția respectivă.

Redacția noastră a cerut mai multe documente în acest sens precum și achiziții pe care le considerăm dubioase, în schimb conducerea ISJ Neamț refuză cu obstinență să facă publice aceste lucruri, încercând să ascundă mizeria sub preș (vezi aici).

disclaimer

Publicitate