”Principiul rotației: se licita primul pas după care două firme nu mai licitau, urmând să fie compensate la licitația următoare”

Directorul general al Consiliului Concurenței, Daniela Bădilă, a declarat în cadrul unei întâlniri cu autoritățile locale din județul Mureș că printre cele mai mari probleme pe care le are instituția sunt licitațiile organizate de Romsilva, informează g4media.ro.

”Avem de exemplu investigații pe piața lemnului, în care au fost implicate 35 de companii. Cu amenzi de aproape 40 de milioane de euro. Erau două grupuri mari, Schweighofer și Kronospan.

Publicitate

Și în jurul companiilor acestea mari se adunau companii mici și se înțelegeau cum să trucheze procedurile de licitație organizate de Romsilva. Era utilizat principiul rotației: se licita primul pas după care pasul următor două firme nu mai licitau; ele urmau să fie compensate la licitația următoare, iar firma care achiziționa prima licitație urma să se abțină, să câștige următoarea.

Achizițiile pe care Romsilva le face sunt ”LA SECRET”. Nu sunt destinate interesului public!

Noi zicem că am blocat procesul, din momentul în care am avut recunoaștere de la foarte multe companii implicate în caz”, susține Bădilă.

Vicepreședintele Consiliului Concurenței, Dan Virgil Pascu, le-a transmis primarilor că o licitație trucată poate conduce la pierderea banilor europeni.

”Am avut două grupuri de lucru în care colegii mei prezintă reprezentanților unităților administrativ-teritoriale,=. S-au discutat problemele legate de trucarea de licitații publice – cum să le recunoască, care sunt semnele, indiciile că o licitație ar putea fi trucată, în așa fel încât să mai oprim drenarea banului public prin convenții de tip cartel.

Iar altă parte se referă la asoecte legate de ajutoarele de stat, PNRR sau schemele de minimis”, spune Pascu.

Primarul Tg. Mureșului, Soos Zoltan, a cerut schimbarea legislației în materie de licitații deoarece acestea dau mari bătăi de cap unităților administrativ teritoriale, care pierd finanțări inclusiv prin PNRR.

Direcția Silvică Neamț vrea să-și repare drujbele din dotare cu suma de 1.400.000 de lei!

”Prin ADI Ecolect s-a dat ordin de începere a licitației pe zona II, firma Brantner a venit cu un număr de angajați din REVISAL, ziceau că au 154, dintre care 50 de șoferi, pe Mureș. Dar în lunile care au urmat s-a aflat că erau în serviciu doar 14-15 șoferi. Erau 7- 800 de angajați pe România și au declarat că acei angajați sunt și pe Mureș.

Și a doua zi am aflat că pe Tg. Mureș erau doar 15 șoferi și rezultatul a fost un dezastru pe care l-am văzut cu toții în decembrie – ianuarie pe salubrizare, care încă persistă și nu știu dacă s-a făcut plângeri penale din partea ADI Ecolect, dar asta urmează să clarificăm”, susține primarul municipiului Târgu Mureș.

Reprezentanții Consiliului Concurenței au arătat că oricine poate face sesizări pe platforma ”Avertizorilor de concurență”, iar sancțiunile sunt substanțiale, începând cu anularea contractului dovedit ilegal, apoi sancțiunea contravențională, de la 0,5 la sută la 10 la sută din cifra de afaceri a anului anterior.

Publicitate